În cele șapte participări la turneele olimpice, Argentina a cucerit de două ori medalia de aur și în alte două rânduri pe cea de argint.
Elevii lui Sergio Batista și-au apărat cu succes titlul cucerit acum patru ani la Atena, eroul finalei de la Beijing fiind Angel Di Maria de la Benfica Lisabona. Acesta a marcat singurul gol al finalei cu Nigeria după o pasă de geniu primită de la Leo Messi. Di Maria este de departe cel mai „vânat” jucător argentinian al verii, oficialii lui Real Madrid oferind 30 de milioane de euro în schimbul său. „Galacticii” îl văd pe acesta drept înlocuitorul ideal al lui Robinho, care va pleca mai mult ca sigur la Chelsea. Mai mult, Di Maria este dorit și de Inter. Jucătorul în vârstă de 20 de ani a rămas cu picioarele pe pământ și a declarat că se simte măgulit de interesul granzilor europeni. „Mi-aș dori să mai joc încă un sezon la Benfica, să am experiența necesară pentru a face față la una dintre marile forțe europene”, a declarat Di Maria, fotbalistul care este impresariat de Jorge Mendez, nimeni altul decât agentul lui Cristiano Ronaldo.
Altfel, Javier Mascherano și-a dublat cu acest prilej numărul de medalii de aur câștigate la Olimpiadă. „A juca fotbal înseamnă o mare bucurie. Să câștigi o medalie de aur pentru țara ta este fantastic”, a declarat mijlocașul lui FC Liverpool, unul din artizanii victoriei Argentinei și în 2004. Este o medalie de aur meritată, chiar dacă este inuman să joci la Beijing, unde aerul este de-a dreptul irespirabil din cauza căldurii Diego Armando Maradona fost internațional argentinian
Știam că Nigeria este un adversar extrem de periculos și m-am gândit tot timpul la titlul pe care l-am pierdut în fața lor acum 12 ani la Atlanta Sergio Batista selecționer Argentina
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER